Ponta: Dacă Tăriceanu preia șefia PNL, e foarte posibilă o candidatură a sa la președinție, susținută de PSD

Ponta: Dacă Tăriceanu preia șefia PNL, e foarte posibilă o candidatură a sa la președinție, susținută de PSD
Foto: rnews.ro

Victor Ponta afirmă că rezultatul obținut de alianța PSD-UNPR-PC la agerile europarlamentare este foarte bun, în condițiile în care „200.000 de buletine au fost anulate” deoarece aveau ștampila atât pe PSD, cât și pe Mircea Diaconu.

„Foarte mulți oameni au considerat că pot să voteze și cu noi și cu Mircea Diaconu”, a declarat premierul, afirmând că nu îi pare rău de buletinele anulate atât timp cât Diaconu a intrat în Parlamentul European.

El a spus că Diaconyu ar fi putut intra, cu voturile obținute în unele orașe, în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Poate candidează la turul doi, nu exclud acest lucru”, a continuat, precizând că nu îl vede ca pe un adversar al său, în condițiile în care PSD l-a susținut la europarlamentare.

„L-am ajutat să nu i se fure voturile în secții”, a spus Ponta la România Tv.

Acesta a mai declarat că dacă Tăriceanu va prelua șefia PNL, USL-ul se va reface.

„În această situație, e foarte posibilă o candidatură comună PSD-PNL a lui Tăriceanu la prezidenațiale”, a mai spus Ponta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)