Cutremur de 6,5 în Marea Egee: Mișcarea a fost resimțită în București și alte județe din sudul României

Cutremur de 6,5 în Marea Egee: Mișcarea a fost resimțită în București și alte județe din sudul României

Un cutremur puternic s-a produs sâmbătă, la ora 12:25, mișcarea fiind resimțită în București, dar și alte județe din sudul României.

Seismul a avut o magnitudine de 6,5 pe scara Richter și s-a produs în nordul Mării Egee.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de numai 10 kilometri, la 25 de kilometri depărtare de orașul grecesc Kamariotissa, informează USGS.

Conform informaţiilor preliminare anunţate de autorităţile elene, nu s-au înregistrat victime şi nici daune materiale semnificative.

Cutremurul a fost resimțit și în capitala Bulgariei, Sofia, dar și orașele Kurdzhali, Burgas, Plovdiv, Kazalnak, Stara Zagora, precum și în Turcia.

Seismul a fost urmat de o replică cu magnitudine de 5 pe scara Richter, care s-a produs la 12:34, la o adâncime de 2 kilometri, la 33 kilometri depărtare de Sarti, Grecia.

Încă o replică de 3,8 s-a produs la ora 12:40, la 7 kilometri adâncime.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`