Klaus Iohannis spune că revenirea lui Tăriceanu în PNL este o mișcare din care are PSD-ul de câștigat

Klaus Iohannis spune că revenirea lui Tăriceanu în PNL este o mișcare din care are PSD-ul de câștigat

Revenirea lui Călin Popescu Tăriceanu este o ”manevră electorală” din care are de câștigat PSD-ul, a declarat, vineri, prim-vicepreședintele liberal Klaus Iohannis.

Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Sibiu, că nu așa și-a imaginat revenirea lui Tăriceanu în partid.

„Da, dar nu aşa. Eu m-am referit la o întoarcere onestă şi oarecum spăşită, nu aşa, o manevră electorală de pe urma căreia câştigă iarăşi PSD şi pierde PNL. Nu seamănă cu situaţia pe care mi-am imaginat-o”, a declarat Iohannis.

Acesta a precizat că nu întoarcerea în partid este o problemă, ci modul în care a acţionat fostul liberal, transmite Mediafax.

„Nu e o problemă că se întoarce, are dreptul statutar să revină. Dar, dacă se întoarce să respecte statutul, una la mână, doi, nu-mi place figura făcută acuma pentru că este altceva decât o dorinţă sinceră de revenire în PNL, este o manevră de care profită altcineva”, a mai spus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`