Mihai Stoica, în instanță: Deşi nu vreau, o să merg la CEDO. Familia mea trăiește din pensiile părinților mei

Mihai Stoica, în instanță: Deşi nu vreau, o să merg la CEDO. Familia mea trăiește din pensiile părinților mei

Emoţii şi disperare la procesul lui Mihai Stoica. Fostul manager al Stelei a izbucnit în lacrimi în faţa instanţei Curții de Apel București în încercarea de a-i convinge pe magistraţi să-i anuleze pedeapsa primită în Dosarul Transferurilor, pe motiv că i s-a aplicat legea mai puţin favorabilă.

Vizibil emoţionată de situaţia în care se află tatăl său, fiica lui Mihai Stoica, prezenţă şi ea în sala de judecată, a izbucnit în lacrimi. Teodora nu a putut face faţă presiunii şi a leşinat în faţa instanţei.

Pe cât de sprinten era la intrare, pe atât de emoţionat a fost Mihai Stoica în sala de judecată. Fostul manager al Stelei a izbucnit în lacrimi în faţa judecătorilor.

„Condamnarea mă afectează. Deşi nu vreau, o să merg la CEDO. E o condamnare nedreaptă în opinia mea. Consider că această condamnare a fost făcută cu rea-credinţă. De trei luni de când sunt în închisoare nu fac altceva decât să studiez şi trebuia să se judece după noul cod penal. De aceea mi-am permis să spun că e vorba de rea-credinţă. La ultima şedinţă am vorbit 63 de minute şi am ieşit în aplauze, dar tot sunt într-o închisoare de maximă siguranţă. N-am înţeles de ce pedeapsa nu a fost dată cu suspendare pentru că în viata mea nu am fost decât un performer. Nu sunt un infractor”, a declarat Mihai Stoica în faţa instanţei.

El a încercat, astfel, să-i convingă pe judecători să-i anuleze pedeapsa primita în Dosarul Transferurilor. Fostul manager al Stelei are un nou judecător, după arestarea lui Stan Mustaţă, acuzat de luare de mită. Potrivit interceptărilor din dosarul magistratului, inclusiv Stoica era pe lista judecătorului care cerea bani pentru soluţii favorabile.

„Când am ajuns în puşcărie şi regimul de detenţie chiar dacă e conform vechiului cod, pedepsele de până la 5 ani beneficiau de regim semideschis, iar eu am fost pedepsit după legea nefavorabilă. Privarea mea de libertate m-a despărţit de familia mea. O familie care trăieşte aproape exclusiv din veniturile mele, câştiguri generoase, dar muncite. Familia mea trebuie să trăiască din două pensii ale părinţilor mei de 80 și 77 de ani”, a mai spus Mihai Stoica.

Vizibil afectată de situaţia în care se află tatăl său, Teodora Stoica a izbucnit şi ea în lacrimi. Din cauza emoţiilor, fiica lui Mihai Stoica a leşinat ulterior în sala de judecată. Nu doar membrii familiei au venit să-l susţină pe Stoica din sală, ci şi mai multi oameni din staful echipei Steaua printre care şi fotbalistul Nicolae Dică. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)