Omul de afaceri Said Baaklini, ridicat de DIICOT în urma unor percheziţii

Omul de afaceri Said Baaklini, ridicat de DIICOT în urma unor percheziţii
Foto: dcnews.ro

Procurorii DIICOT au descins, vineri dimineață, la vila lui Said Baaklini, asociat și administrator la SC Libarom Agri SRL, legat de o anchetă privind o fraudă de 80 de milioane de lei, în care ar fi implicat și Hassan Awdi, unul dintre patronii Rodipet, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Opt locuințe din București și Snagov sunt percheziționate de polițiștii de la Biroul de Combatere a Crimei Organizată și procurorii DIICOT, printre acestea aflându-se și vila omului de afaceri libanez Said Baaklini, din localitatea Stefănești.

Baaklini a fost ridicat vineri dimineaţă dintr-un restaurant de pe strada General Budişteanu de echipele de procurori şi poliţişti. El a fost condus pentru audieri la sediul central al DIICOT.

Said Baaklini a fost trimis în judecată, în februarie, pentru tentativă de stabilire cu rea-credință a taxelor având ca rezultat obținerea fără drept unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum și pentru asociere în vederea săvârșirii acestei fapte, potrivit DNA. El este acuzat că a cerut restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane de euro, dupîă ce UCM Reșița i-a vânduti patru motoare nefuncționale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un preț de 50 de ori mai mare.

Alături de acesta sunt judecaţi Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al UCM Reşiţa, şi Coriolan Adrian Preda, director executiv al societăţii, pe care procurorii îi acuză de complicitate la tentativa de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat şi asociere în vederea săvârşirii acestei fapte.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Eugen Bogatu, director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, pentru favorizarea infractorului şi intermedierea de operaţiuni comerciale de către persoana care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de a supraveghea şi controla un agent economic privat, dacă fapta este de natură de a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`