Externe - 20 dec, 14:52
Un copil român de numai un an a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din oraşul italian Milano.
Copilul a fost preluat de ambulanţă şi a fost transportat în stare gravă la Spitalul Niguarda din Milano, transmite publicația Unione Sarda.
Incidentul a avut loc în zona San Giuliano Milanese, la periferia oraşului Milano.
Mama copilului, o româncă de 33 de ani, însărcinată, a lăsat copilul nesupravegheat pe un pat amplasat lângă fereastră.
Bebelușul a încercat să se uite după mamă pe geam, s-a urcat pe pervaz şi a căzut de la etajul al treilea.