Antonescu, despre faptul că Biden i s-a adresat lui Ponta cu "mister President": A fost o greşeală (VIDEO)

Antonescu, despre faptul că Biden i s-a adresat lui Ponta cu "mister President": A fost o greşeală (VIDEO)

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat, miercuri, faptul că Joe Biden i s-a adresat premierului Victor Ponta cu apelativul „mister President”.

El a spus că a fost „o greşeală” şi că nu acordă nicio altă semnificaţie acestui gest.

„E o greşeală. Toţi greşim. Americanii sunt tentaţi să facă această greşeală sau sunt expuşi o dată pentru că nu au prim-ministru şi exact cum atunci când ei folosesc termenul «government» înţelegând prin asta puterea executivă în ansamblul ei, deci cu traducere literală «guvern», cum este la noi, deci fără preşedinte, ci şi preşedintele. Pur şi simplu această greşeală îi pândeşte. Nu acord nici o altă semnificaţie”, a precizat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că Biden ştie cine este preşedintele actual al României, dar nu ştie cine va fi viitorul şef de stat român.

„Domnul Biden ştie cine este preşedintele României, ştie cine este primul-ministru al României şi nu ştie cine va fi preşedintele României”, a subliniat Antonescu.

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, i s-a adresat premierului Victor Ponta cu apelativul „preşedinte”, la finalul discuţiei avute, miercuri, la Palatul Victoria.

Antonescu, despre sintagma lui Biden – „mister President”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`