Fermierii pot depune de marţi primele cereri de finanţare prin noul Program de Dezvoltare Rurală

Fermierii pot depune de marţi primele cereri de finanţare prin noul Program de Dezvoltare Rurală

Prima sesiune de cereri de proiecte prin noul Programul Național de Dezvoltare Rurală, 2014-2020, a fost lansată marţi şi vizează modernizarea exploataţiilor agricole, iar fondurile disponibile se ridică la 150 de milioane de euro. Sesiunea este deschisă în perioada 20 mai – 18 iulie, iar spre deosebire de anii anteriori, proiectele se depun exclusiv online, informează Mediafax.

Aproximativ 35 de milioane de euro din totalul banilor disponibil vor fi destinați fermelor de familie (împărțiți în mod egal între fermele vegetale și cele zootehnice), iar alte 15 milioane de euro sunt alocate pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic.

Pentru exploatațiile agricole mari sunt disponibile 100 de milioane de euro. Din acești bani, fermierii care vor să facă investiții în sectorul vegetal prin achiziții de utilaje au la dispoziție 40 de milioane de euro, iar pentru construcții-montaj 10 milioane de euro.

Pentru sectorul zootehnic fermierii au la dispoziție pentru achiziții de utilaje 10 milioane de euro, iar pentru construcții-montaj 40 de milioane de euro.

Pentru dezvotarea fermelor de familie, suma maximă eligibilă a unui proiect este de 125.000 de euro, iar pentru marile ferme limita urcă la 2 milioane de euro pentru un proiect de investiții care presupune lucrări de construcții-montaj și la 1 milion de euro pentru unul care vizează achiziția de utilaje și echipamente.

Investițiile din sectorul vegetal vor beneficia de o valoare maximă eligibilă de 1 milion de euro pentru un proiect de construcții-montaj și de maxim 700.000 de euro pentru cumpărarea de utilaje și echipamente.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)