Organizaţia Diaspora a Partidului Mişcarea Populară anunţă că dă în judecată Ministerul Afacerilor Externe pentru că, în pofida solicitărilor PMP, nu s-a luat nicio măsură pentru suplimentarea secţiilor de votare situate în afara ţării.
„Organizaţia Diaspora a Partidului Mişcarea Populară a decis să cheme în instanţă Ministerul Afacerilor Externe pentru că, în ciuda solicitărilor PMP, nu s-a luat nicio măsură pentru suplimentarea secţiilor de votare situate în afara ţării. Considerăm că Ministerul Afacerilor Externe încalcă drepturile cetăţenilor români din diaspora şi afectează negativ votul diasporei în alegerile europarlamentare din 25 mai 2014″, se arată într-un comunicat al PMP, citat de Mediafax.
PMP arată că cele 190 de secţii de votare puse la dispoziţia votanţilor din diaspora nu acoperă multe oraşe şi regiuni unde trăiesc comunităţi de români de peste 3.000 de membri.
Partidul Mişcarea Populară apelează la Justiţie „pentru ca dreptul constituţional la vot al românilor din străinate să fie respectat”, se mai arată în comunicat.
„Considerăm că cele 306 de secţii de votare puse la dispoziţia românilor din diaspora – conform site-ului MAE – la alegerile parlamentare din decembrie 2012 au fost oricum insuficiente, iar decizia Guvernului de a reduce acum numărul lor la 190 nu face altceva decât să adâncească un abuz”, se menţionează în comunicatul PMP.