Un număr de 18 mineri se mai află blocați în mina din Manisa în care s-a ptrodus explozia în care 284 de persoane și-au pierdut viața, a anunțat ministrul Energiei Taner Yildiz, citat de AFP.
Ministrul a sugerat că aceşti mineri sunt morţi, deoarece a spus că bilanţul total al tragediei urmează să crească la „301 sau 302 morţi”.
„Nu sunt sute de persoane blocate în mină, aşa cum afirmă unii”, a subliniat el.
Potrivit lui Yildiz, intervenția se va încheia după ce toţi minerii care se mai află în galerii vor fi scoşi afară.
Proteste au avut loc miercuri la Ankara, Istanbul, precum şi în alte oraşe din Turcia, manifestaţii denunţând neglijenţa Guvernului islamo-conservator al premierului Erdogan în tragedia de la Soma.
Unii protestatari îi reproşează premierului Erdogan că a ignorat avertismente repetate privind lipsa de securitate a minelor din Turcia. Premierul Recep Tayyip Erdogan a respins orice responsabilitate a Guvernului său în catastrofa minieră de la Soma.