Vâlcea: 47 de localități, afectate de inundații. Mai multe poduri și drumuri, distruse de viituri

Vâlcea: 47 de localități, afectate de inundații. Mai multe poduri și drumuri, distruse de viituri

47 de localităţi din judeţul Vâlcea au fost afectate de inundaţii, în urma precipitaţiilor abundente, viiturile avariind, de asemenea, șapte poduri și podețe și mai multe drumuri naționale şi județene.

Conform unui comunicat transmis, joi seară, de Prefectura Vâlcea, citat de Mediafax, în urma precipitaţiilor din perioada miercuri ora 21.00 – joi ora 15.00, au fost afectate de inundaţii 47 de localități, între care Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti, Drăgăşani, Laloşu, Vlădeşti, Voiceşti, Voineasa.

Potrivit sursei citate, 195 de persoane din două localități vâlcene au rămas izolate. Astfel, 150 de oameni sunt izolaţi în satul Dosu Râului din comuna Nicolae Bălcescu, unde se poate ajunge pe o potecă forestieră de un kilometru și jumătate, iar alte 45 de persoane sunt izolate în satul Găgeni din comuna Lădești.

În cele 47 de localități au fost inundate 204 gospodării, 31 de locuințe, 48 de beciuri, trei anexe gospodărești, precum și 994 de hectare de teren.

Viiturile au afectat, de asemenea, șapte poduri și podețe, două drumuri naționale, 16 drumuri județene, un drum comunal, unul de interes local, un tronson de cale ferată, iar patru rețele electrice au fost avariate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)