Serghei Lavrov: Moscova se opune aderării Ucrainei la Uniunea Europeană și NATO

Serghei Lavrov: Moscova se opune aderării Ucrainei la Uniunea Europeană și NATO
Foto: euroasianews.com

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a amenințat autoritățile de la Kiev cu ”consecințe” în cazul aderării la NATO sau Uniunea Europeană, relateză Ukrinform.

Astfel, Lavrov a reacționat după ce preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov a declarat că Kievul ia în considerare posibilitatea unei aderări a Ucrainei la NATO, în cazul în care Rusia nu încetează să ameninţe integritatea teritorială a ţării.

„Încercări de a aduce Ucraina în NATO vor fi foarte negative pentru întregul sistem european de securitate, iar noi ne vom opune total”, a declarat Lavrov.

În privinţa unei aderări a Ucrainei la UE, şeful diplomaţiei ruse a declarat că această opţiune depinde de Ucraina, dar a avertizat că Kievul „trebuie să fie conştient de posibilele consecinţe în legătură cu obligaţiile pe care le are în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI)”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`