PPDD: PSD a folosit ”tertipuri legislative” pentru a amâna dezbaterea și votul pe moțiune de cenzură

PPDD: PSD a folosit ”tertipuri legislative” pentru a amâna dezbaterea și votul pe moțiune de cenzură
Foto: evz.ro

Reprezentanții PPDD au declarat că PSD-ul a folosit „tertipuri legislative” în Birourile permanente ale Parlamentului pentru a amâna dezbaterea și votul în plen pe moțiunea de cenzură depusă marți de liberali, relatează Agerpres.

„Asistăm neputincioși la jocurile de culise ale PSD, care își permite să se folosească de tertipuri legislative pentru a amâna dezbaterea și votul în plen pe moțiunea de cenzură: „Opriți Guvernul Ponta 3 — Guvernul corupției, demagogiei și minciunii”, după data de 25 mai. În concluzie, guvernarea Ponta „își face dreptate” în stilu-i caracteristic, folosindu-se de toate pârghiile legislative, menite să-i deservească scopurilor strict electorale și în folosul baronilor locali, cei care îi vor netezi calea actualului, încă premier, să ajungă în scaunul de la Cotroceni”, se arată într-un comunicat al PPDD.

”PSD dovedește încă o dată românilor că menținerea la guvernare a Cabinetului Ponta este o miză foarte importantă în jocul strategic al viitoarelor alegeri prezidențiale”, susține PP-DD.

Potrivit sursei citate, liderii celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea și Călin Popescu-Tăriceanu, nu au luat nicio decizie cu privire la moțiunea împotriva Guvernului Ponta III.

„Facem precizarea că, potrivit prevederilor constituționale și ale Regulamentului ședințelor comune, moțiunea de cenzură trebuie citită în plen în cinci zile de la depunere și votată după trei zile. Așadar, Birourile permanente reunite ar fi trebuit să stabilească data citirii moțiunii în plenul reunit al celor două camere: Senat și Camera Deputaților”, mai susțin reprezentanții PPDD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`