Dmitri Rogozin: Rusia va reacționa dur la acțiunile și declarațiile României privind incidentul cu avionul delegației ruse

Dmitri Rogozin: Rusia va reacționa dur la acțiunile și declarațiile României privind incidentul cu avionul delegației ruse
Foto: itar-tass.com

Vicepremierul Dmitri Rogozin a declarat, luni seară, că Rusia va reacționa într-o manieră dură la acțiunile și declarațiile României în legătură cu incidentul avionului delegației ruse la sfârșitul săptămânii trecute, relatează ITAR-TASS.

”Ministerul rus de Externe pregătește și se gândește la o reacție, o reacție care ar trebui să fie dură”, a spus Rogozin, în urma unei întâlniri între premierul Dmitri Medvedev și vicepremierii cabinetului său.

În acest context, el a evocat declarația premierului Victor Ponta că situația ar fi putut degenera, astfel încât să fie necesară intervenția avioanelor românești de vânătoare pentru interceptarea aeronavei în care se afla el.

”După aceasta chiar nu mai avem ce vorbi cu ei”, a spus Rogozin.

În opinia sa, ”să forțezi aterizarea unui avion la bordul căruia se află mai mulți membri ai guvernului, folosind avioane de vânătoare, apărarea antiaeriană, este dincolo de glume, dincolo de orice discuții serioase și mai puțin serioase”.

”Problema nu constă în securitatea fizică a unei persoane, ci în faptul că se pune la îndoială dreptul cetățenilor ruși, din organismele de conducere ale țării, care reprezintă guvernul Federației Ruse, să traverseze spațiul aerian în tranzit”, a explicat el.

Statele Unite ale Americii și-au exprimat luni dezaprobarea, prin vocea purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Jen Psaki, față de o postare de pe Twitter a vicepremierului rus Dmitri Rogozin, care, după ce a susținut că România a închis spațiul aerian pentru avionul său, a avertizat că se va întoarce în România la bordul unui bombardier strategic, relatează agenția de presă RIA Novosti.

”O astfel de retorică provocatoare nu este de niciun folos”, a declarat reprezentanta Departamentului de Stat.

Pe de altă parte, Rogozin a acuzat serviciile secrete moldovene că i-au confiscat un bagaj cu obiecte personale, în timpul percheziției la bordul avionului cu care se întorcea din Transnistria.

”A fost o descindere la bordul avionului, unde nu i-a fost permis să vină nici măcar ambasadorului Rusiei în Moldova și funcționarilor consulari. Mi-a fost luat un bagaj personal — lenjerie de corp murdară. Sper că serviciile secrete moldovene o vor spăla și că o voi primi înapoi”, a spus el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`