O fetiță de un an din Buzău a murit călcată de un camion sub care se ascunsese

O fetiță de un an din Buzău a murit călcată de un camion sub care se ascunsese
Foto: lideruldeopinie.ro

O fetiță de un an și trei luni a murit, miercuri, după ce a fost călcată de un camion sub care se ascunsese, pe un drum comunal din localitatea buzoiană Lipia, relatează Mediafax.

Poliţiştii au stabilit, din primele cercetări, că o fetiţă de un an şi trei luni a fugit de sub ochii părinţilor şi s-a ascuns sub un camion staţionat pentru scurt timp în faţa unui imobil din localitatea Lipia. La plecarea de pe loc, şoferul autovehiculului, un buzoian de 41 de ani, nu s-ar fi asigurat şi a accidentat-o mortal pe copila aflată sub maşină. Şoferul şi-a continuat drumul, dar a revenit la locul accidentului după ce un cunoscut l-a sunat şi i-a spus că a provocat accidentul soldat cu moartea copilului. 

Ajuns la locul accidentului, bărbatul de 41 de ani a anunţat Ambulanţa, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru copilă.

„Copilul era decedat, călcat pe cap, deci nicio şansă… Șoferul zice că nu l-a văzut, că a fost sub maşină”, a declarat Marian Burlan, ambulanţier în cadrul SAJ Buzău.

După accident, părinţii fetei au intrat în stare de şoc şi au vrut să se răzbune pe şofer, atacându-l cu pietre.

„A stat exact în partea dreaptă acolo, pe unghiul mort. Nu am văzut nimic, nimic, a ieşit într-o fracţiune, vă daţi seama. Dacă nu l-au văzut nici părinţii care erau în curte, femeile care erau în curte. Nici nu am realizat ce s-a întâmplat, m-am pus în mişcare”, a declarat Cristinel Potecă, şoferul camionului.

„Conducătorul camionului a stat de vorbă cu un localnic şi în momentul în care a plecat de pe loc nu a văzut că acest copil a intrat sub roţile acestui camion şi a plecat pe direcţia înainte. S-a deschis un dosar penal pentru fapta de ucidere din culpă”, a declarat inspector principal Remus Nicula, de la Poliţia Rutieră din cadrul IPJ Buzău.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, cazul urmând să fie preluat şi de un procuror.

Poliţiştii vor discuta şi cu părinţii fetei pentru a stabili cum a dispărut aceasta din curte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei