Președintele PSD Gorj și primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a fost filmat în timp ce se răstea la președintele Biroului Electoral Județean, judecătorul Ion Marin.
Cârciumaru s-a arătat nemulțumit de faptul că acesta a acceptat înscrierea reprezentantului Forței Civice, Ion Savoiu, la alegerile parțiale pentru Senat înaintea ministrului social-democrat Mihnea Costoiu, care participase la eveniment împreună cu premierul Victor Ponta.
Liderul PSD a fost deranjat de faptul că Mihnea Costoiu și Victor Ponta „au trebuit să aștepte câteva minute, până la finalizarea formalităților cu depunerea candidaturii lui Ion Savoiu”, informează Gorj News.
Primarul din Târgu Jiu nu a părut deranjat de camerele de filmat și l-a amenințat direct pe judecătorul Marin.
„Avem un prim-ministru, așa, da? Bine, stăm noi de vorbă. Nu se poate așa ceva!”, a spus Florin Cârciumaru.
Judecătorul s-a apărat spunând că Savoiu a ajuns mai devreme la depunderea candidaturii.
„Erau primii la ușă, la ora 10.00 i-am înregistrat, ce să facem?”, a spus Ion Marin.