Traian Băsescu a decorat prelaţi din diaspora: „Este semn de respect și de mulțumire a statului român”

Traian Băsescu a decorat prelaţi din diaspora: „Este semn de respect și de mulțumire a statului român”

Preşedintele Traian Băsescu a decorat marți mai mulți prelaţi, în semn de înaltă apreciere pentru evlavia şi harul de care au dat dovadă în activitatea misionar-pastorală şi dăruirea cu care s-au implicat în viaţa comunităţilor româneşti din afara graniţelor.

Șeful statului s-a arătat impresionat de serviciul pe care aceștia îl fac românilor din diaspora.

„Desele deplasări pe care le-am avut în lume și întâlnirile cu românii din afara granițelor mi-au arătat importanța serviciului pe care dvs îl faceți lui Dumnezeu, dar și românilor, și faptul că Biserica Ortodoxă Română rămâne singura instituție care în afara de frontierele României, îi poate ține pe români laolaltă”, a spus președintele.

„M-a impresionat de asemenea serviciului extraordinar și dârzenia preoților români de la Ierusalim. Am vrut să le dau un semn de recunoștință, nu numai celor mai înalți ierarhi din afara frontierelor, dar și preoților de rând, care slujesc în biserică. Luați decorarea de astăzi ca un semn de respect și de mulțumire a statului român pentru serviciul pe care îl faceți lui Dumnezeu și românilor”, a mai spus Traian Băsescu.

Prelați din diaspora, decorați de președintele Băsescu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:27 - Ciprian Ciucu, despre planurile PNL-ului după alegeri: Să facem o alianță cu forțe de dreapta. Ne-am dori refacerea guvernării așa cum a fost în 2020, dar mult mai matură (VIDEO)
18:15 - Ciucu: Există posibilitatea ca PSD să facă alianță cu AUR / Mă aștept ca PSD să tragă pentru Simion, să-l ducă în turul 2. Avem informații că sunt anumite județe care au primit această sarcină (VIDEO)
18:11 - De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)