Roata mare din Parcul Herăstrău din Capitală, veche de peste 50 de ani, urmează să fie demolată.
Autoritățile spun că societatea care deține instalaţiile de agrement, printre care roata mare, dar şi trambulinele, cursele de cai şi pistele de maşinuţe din zonă nu deţine niciun document legal de amplasare a acestora.
Instalaţia de agrement „Roata Mare”, care aparţine aceleiaşi societăţi, „are o vechime de peste 50 de ani şi o uzură fizica ridicată”, iar instalaţiile de agrement preluate de la fosta societate comercială Agrement SA „au o vechime de peste 30 de ani, unele dintre ele nefiind în stare de funcţionare”, au pus reprezentanţii municipalităţii.
Toate mașinăriile au ajuns să ocupe o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi de spaţiu verde, ocupat ilegal, potrivit reprezentanților primăriei.