Trei persoane arestate în dosarul operațiilor estetice: Alți șapte inculpați au primit control judiciar

Trei persoane arestate în dosarul operațiilor estetice: Alți șapte inculpați au primit control judiciar

Trei medici din cadrul Spitalului de Arși București vor fi arestați în dosarul operațiilor estetice, potrivit unei decizii a Tribunalului București luate duminică, relatează B1 TV.

Este vorba de directorul Spitalului de Arși, Vitalie Stan, doctorul Nicolae Antohi și doctorul Cristina Isac, celelalte șapte persoane inculpate primind control judiciar.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

La casa doctorului Cristina Ivan, procurorii au găsit suma de 170.000 bani lichizi, aceștia găsind și în contul bancar al acesteia suma de 700.000 euro. Procurorii spun că Isac depunea câtea 14.900 euro la fiecare două zile, fără să depășească suma de 15.000 de euro, care ar fi atras atenția.

Medicii puneau un diagnostic fals, pentru a putea deconta intervenția prin casa de asigurări de sănătate. Îi propunea pacientei mai puțini bani decât ar fi costat operația în sistemul privat, dar suficient de mulți pentru a-l mulțumi și pe acesta. Anchetatorii spun că doctorii ajungeau să câștige astfel, de la o singură persoană, între 450 euro și 3.400 euro, în funcție de tipul intervenției. Sumele erau împărțite apoi între membrii echipei, inclusiv cu anestezistul, pentru ca sistemul să funcționeze și mai departe și fiecare să fie interesat să păstreze tăcerea.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră