Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că moţiunea de cenzură va fi depusă în a doua jumătate a lunii mai, posibil în jurul datei de 20 mai, pentru a fi dezbătută înainte de alegeri.
El a spus că liberalii pregătesc un nou program politic şi economic.
„Au fost prezentate elemente din acest moment ale unui nou program politic şi economic la care se lucrează şi care va fi lansat probabil la jumătatea lunii mai. Am discutat despre un subiect care vă interesează, şi anume moţiunea de cenzură. Nu s-a schimbat nimic esenţial, lucrurile curg în continuare”, a declarat Antonescu.
De asemenea, el a precizat că subiectul excluderii lui Radu Stroe, care trebuie validată în Delegaţia Permanentă, a fost amânat din raţiuni de imagine.
„Radu Stroe a fost exclus la Biroul Politic, s-a luat decizia de excludere, care trebuie validată de Delegaţia Permanentă. Decizia a fost de a nu pune astăzi pe ordinea de zi această chestiune, ea nereprezentând urgenţă, şi pentru ca dumneavoastă (jurnaliştii, n.r.) să nu vă concentraţi în mod exagerat şi infructuos asupra acestui subiect”, a precizat Antonescu, citat de Mediafax.