Sonda americană Dawn a ajuns pe orbita asteroidului Vesta

Sonda americană Dawn a ajuns pe orbita asteroidului Vesta

După o călătorie în spaţiu de aproape patru ani, sonda americană Dawn a ajuns pe orbita asteroidului Vesta, unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul nostru solar, a anunțat agenția NASA, citată de AFP.

Sonda Dawn se află la o distanţă de circa 16.000 de kilometri de suprafaţa asteroidului Vesta şi la 188 de milioane de kilometri faţă de Terra.

Potrivit directorului acestei misiuni spațiale, Robert Mase, a fost nevoie de aproape patru ani de la lansarea sondei Dawn pentru ca aceasta să îşi atingă scopul.

După un an de observaţii şi măsurători efectuate de pe orbita asteroidului Vesta, sonda Dawn îşi va continua periplul la începutul anului 2012 pentru a se plasa pe orbita lui Ceres, un alt asteroid de mari dimensiuni, pe orbita căruia se va plasa în februarie 2015, după ce va parcurge o distanţă totală de 5,1 miliarde de kilometri.

Primul obiectiv principal ale misiunii Dawn constă în „analizarea primelor momente ale naşterii sistemului solar”, în urmă cu 4,6 miliarde de ani, specialiştii de la NASA încercând astfel să înţeleagă mai bine felul în care s-au format aceşti asteroizi care se află între planetele Marte şi Jupiter.

Al doilea obiectiv constă în determinarea naturii elementelor care formează structura acestor entităţi spaţiale de tip terestru.

Ulterior, sonda va încerca să identifice motivul pentru care Vesta şi Ceres au trecut printr-un proces de formare şi au avut o evoluţie total diferită de alţi asteroizi, permiţându-le savanţilor să înţeleagă rolul pe care îl joacă apa în evoluţia asteroizilor.

Sonda Dawn a fost lansată în septembrie 2007 și este echipată cu un motor electric cu propulsie ionică, care asigură o avansare constantă şi permite atingerea progresivă a unor viteze foarte mari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:48 - BEC a validat candidaturile lui Marcel Ciolacu și Ludovic Orban la alegerile prezidențiale. Deciziile luate cu privire la alte candidaturi analizate în ședința de duminică
23:27 - 11 victime după un accident violent între un microbuz și un autoturism, în Bihor
23:01 - A venit momentul pentru o încetare a focului în Gaza și Liban, i-a spus Macron lui Netanyahu după tensiunile recente. Ce i-a răspuns premierul israelian
22:36 - Rareș Bogdan: Numai poporul este îndreptățit să judece dacă o persoană poate deveni sau nu președinte. Nu CCR-ul dominat de magistrați „garantați de PSD”
22:26 - Cristina Prună: Decizia CCR riscă să pună în pericol democrația. Îl favorizează tocmai pe Marcel Ciolacu, care își dorește un adversar precum George Simion în turul 2 (VIDEO)
21:57 - Lucian Romașcanu: PNL atacă fără să se gândească foarte mult, ci doar din scopuri electorale, o instituție fundamentală a statului / Cea mai câștigată este Elena Lasconi. Simion se pare că nu poate beneficia de voturile Dianei Șoșoacă (VIDEO)
21:33 - Ionuț Stroe, despre cazul Diana Șoșoacă: Publicarea motivării CCR este crucială pentru a nu ajunge pe un tărâm al procedurilor nedemocratice (VIDEO)
21:09 - Bărbat transportat la spital după ce a căzut într-un canal tehnologic din București
20:45 - Ludovic Orban: Nu fac parte dintre aceia care să jelească scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă. Este principala goarnă a propagandei rusești și face servicii regimului criminal Putin (VIDEO)
20:23 - Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale / Eurodeputata depusese un nou dosar după decizia Curții Constituționale