Jandarmeria Română: Focoasele dispărute dintr-un tren la Giurgiu nu prezintă pericol

Jandarmeria Română: Focoasele dispărute dintr-un tren la Giurgiu nu prezintă pericol

În cadrul unei conferințe de presă susținute la Giurgiu, purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru, a declarat referitor la focoasele dispărute dintr-un tren cu armament că acestea ”nu prezintă pericol”, acestea nefiind integrate unui sistem.

”Aceste componente care au dispărut nu sunt periculoase, (…) pentru că ele fac parte dintr-un sistem. În mod integrat, pot prezenta un anumit pericol, dar unitar ele nu prezintă pericol”, a declarat Marius Militaru.

Maiorul Magercu Nicolae, comandantul Jandarmeriei Giurgiu, a declarat căaceastă misiune s-a desfășurat în conformitate cu prevederile legale, precizând, de asemenea, că elementele metalice dispărute nu prezintă pericol.

”Misiunea s-a executat în conformitate cu prevederile legii numărul 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Pentru acest tip de misiune s-a aplicat procedura standard prevăzută pentru acest tip de operațiune. Țin să subliniez că aceste componente metalice nu prezintă pericol în niciun caz. Ele prezintă pericol numai în cazul asamblării de către specialiști într-un sistem integrat. De asemenea, am sesezar Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, care la ora actuală conduce și coordonează aceste activități. În funcție de evoluția evenimentelor, vom face precizări ulterioare”, a declarat maiorul Magercu Nicolae.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, a declarat că focoasele nu reprezintă muniţie de război, ci simple componente care nu prezintă niciun pericol, el precizând că IJJ a declanşat o anchetă privind modul în care s-a desfăşurat paza muniţiei.

„Nu este muniţie de război, aşa cum s-a spus, sunt simple componente care nu prezintă pericol decât asamblate într-un sistem”, afirma Hulea.

Oficialii au precizat că rezultatele vor fi făcute la finalul anchetei.

Transportul de armament care se îndrepta spre Bulgaria era păzit de zece jandarmi, iar până la acest moment niciunul dintre ei nu a fost sancţionat.

 

Jandarmeria Română, despre dispariția focoaselor militare

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_8846').select();" id="embed_text_8846" />
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`