Peste 25.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi să asigure liniştea şi ordinea de Paşte

Peste 25.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi să asigure liniştea şi ordinea de Paşte
Foto: mediafax.ro

Peste 25.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi mobilizați pentru a asigura liniștea și ordinea publică, dar și intervenția în situații de urgență, în perioada sărbătorilor pascale.

Un Comitet Strategic de Monitorizare a fost constituit cu ocazia sărbătorilor de Paște și a mini-vacanței de 1 Mai, la dispoziția premierului Victor Ponta, informează Mediafax.

Zilnic, vor fi mobilizaţi aproximativ 11.000 de poliţişti de ordine publică şi peste 1.500 de poliţişti rutieri, care vor fi concentraţi în special în zona bisericilor, staţiunilor turistice şi principalele drumuri naţionale, precum şi în zonele unde există un risc ridicat de accidente rutiere.

Tot în perioada sărbătorilor pascale vor fi scoşi în stradă peste 6.000 de jandarmi.

De asemenea, pentru a evita aglomeraţia la punctele de frontieră la graniţe, vor lucra, zilnic, 3.200 de poliţişti de frontieră.

Pentru prevenirea incendiilor, dar şi pentru asigurarea unei intervenţii rapide în cazul unor situaţii de urgenţă, în zilele de sărbătoare vor lucra peste 5.500 de pompieri, pregătiţi să intervină cu 573 de autospeciale.

În ceea ce priveşte intervenţia medicală de urgenţă, vor fi disponibile 277 de echipaje SMURD, la care se vor adăuga alte 745 de echipaje de ambulanţă, toate aflându-se sub coordonarea Departamentului pentru situaţii de urgenţă din MAI.

În paralel, vor fi pregătite să intervină 16 aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie, între care şase elicoptere SMURD şi un avion medical.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`