Liderul PNL Crin Antonescu cataloghează gestul premierului Victor Ponta de a-și muta biroul în sediul Ministerului Apărării drept incalificabil, la care nici măcar Ceaușescu nu a recurs.
„Asistăm la fenomene tulburătoare – domnul Ponta şi-a pierdut controlul. Ne anunţă că se mută cu birou, cu totul, în sediul unei unităţi militare. Nici Ceauşescu, în faţa unei revolte naţionale, nu s-a mutat cu biroul, ci a fugit cu un elicopter. La mineriade, totuşi, Petre Roman nu a fugit cu tot cu birou şi cu secretară. Ce s-a întâmplat, de primul-ministru anunţă că a fugit cu tot cu birou la MApN? Care sunt explicaţiile? Nici Pinochet n-a făcut asta şi era dictatură militară. Cum ar putea preşedintele să-i însceneze aşa ceva? Se deghizează noaptea în Duicu? Ce se va întâmpla la MApN? Pentru că domnul Ponta spune că pleacă din sediul Guvernului pentru că este cam civil, aşa trebuie să fie, civil. Nu ştiu pentru cine se joacă această operetă. Sediul tradiţional, istoric, de până la Ponta 3, al Guvernului României, este în piaţa Victoriei. Își imaginează domnul Ponta că acolo se intră ca la mall, adică intră cine vrea?”, a spus Antonescu.
Președintele PNL spune că premierul și-a pierdut controlul și are nevoie de ajutor din partea celorlați membri ai Guvernului.
„Eu cred că domnul Ponta şi-a pierdut controlul. De frică, de stres, pentru că a avut multe supărări în ultima vreme şi cineva trebuie să facă ceva, să meargă la un control cu el”, a mai spus Antonescu.
-Ce se va întâmpla la MApN? Ce se întâmplă dacă, la MAPN, cu regim de unitate militară, se dă o alarmă? Rămâne domnul Ponta sechestrat acolo? De ce domul Ponta, dacă este în toate facultăţile, îşi permite să facă acest circ?
-Eu cred că domnul Ponta şi-a pierdut controlul. De frică, de stres, pentru că aavut multe supărări în ultima vreme şi cineva trebuie să facă ceva.
Crin Antonescu, preşedintele PNL, face declaraţii marţi, în
– See more at: http://stiri.tvr.ro/declaratii-crin-antonescu-editie-speciala-pe-tvr-news_43240.html#sthash.U0ZBiXv1.dpuf