Siria a evacuat de pe teritoriul său aproape două treimi din arsenalul său chimic, a anunţat luni Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).
Organizația susţine că Damascul trebuie „să sporească” frecvenţa şi volumul evacuărilor, relatează AFP.
„Guvernul sirian a efectuat a treisprezecea livrare de substanţe chimice, care au fost încărcate în cargouri prevăzute să le transporte în afara Siriei”, a anunţat OIAC într-un comunicat.
„Această livrare ridică la 65,1% volumul substanţelor chimice evacuate din Siria”, potrivit OIAC.
În cadrul unui acord ruso-american din septembrie 2013 care a permis evitarea unei intervenţii militare americane, Siria, afectată de trei ani de un război civil, s-a angajat să distrugă arsenalul său chimic până la 30 iunie.
Dar operaţiunile de distrugere au întârziat şi mai multe termene au fost depăşite.
Siria a evocat în special lipsa de securitate şi de material pentru a justifica întârzierile, în timp ce puterile occidentale acuză Damascul de tergiversarea procesului.