Președintele Traian Băsescu îl acuză pe premierul Victor Ponta că pune mai presus protejarea baronilor săi locali și păstrarea propriei sale funcțiie de nevoile reale ale cetățenilor români, potrivit unui comunicat de presă emis luni de Administrația Prezidențială.
„Constat, cu surprindere, că prim-ministrul României, domnul Victor-Viorel Ponta, are o mai mare preocupare pentru protejarea baronilor locali și pentru prezervarea propriei funcții decât pentru nevoile reale ale românilor. Preocuparea domnului prim-ministru ar trebui să fie mai degrabă crearea de locuri de muncă, renunțarea la acciza aplicată combustibililor și îmbunătățirea reală a condițiilor de trai ale populației, creșterea colectărilor de venituri la bugetul de stat și nu doar propaganda deșănțată prin care încearcă să ne convingă pe toți ce bine o ducem sub guvernarea Ponta”, a declarat șeful statului.
Acesta a afirmat că ultimele declarații ale premierului sunt în ton cu declarațiile care ”i-au adus un umilitor renume de mincinos”.
”Pentru simpatia și voturile baronilor locali ai PSD, domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta calcă din nou în picioare interesul și nevoile reale ale românilor, alimentându-i, însă, și cu minciuna că terenurile de la Nana ar fi fost achiziționate de familia mea înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare din data de 9 septembrie 2013. Constat furia pe care a stârnit-o achiziționarea cinstită a unui teren, printr-un credit bancar, și uimirea liderilor PSD în fața unei tranzacții corecte și legale a cărei investigare cu cât avansează mai mult, cu atât confirmă că s-a făcut cu respectarea deplină a legii. Este greu pentru domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta și pentru baronii care și-au dobândit terenuri în mod ilegal să înțeleagă că acestea pot fi cumpărate cinstit, în schimbul unui credit bancar. Obiceiul domniilor lor este să jefuiască terenuri de la Academia de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Șișești» sau de la Agenția Domeniilor Statului (ADS)”, mai susține președintele.
Traian Băsescu a declarat, în final, că el și familia sa se pun la dispoziția organelor de anchetă pentru a deovedi legalitatea tranzacției de la Nana.