Dosarul permiselor false din Argeș: Fostul șef al Serviciului, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Dosarul permiselor false din Argeș: Fostul șef al Serviciului, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Instanţa supremă i-a condamnat definitiv, luni, în dosarul permiselor eliberate fraudulos în Argeş, pe fostul şef al Serviciului Permise de Conducere Gheorghe Vlăsceanu şi pe fostul său adjunct Vasile Voinea la câte şase ani de închisoare cu executare, informează Mediafax.

În rejudecare, instanţa supremă i-a redus pedeapsa lui Gheorghe Vlăsceanu de la 14 ani la şase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, dispunând ca pedeapsă complementară interzicerea unor drepturi timp de trei ani. Pedeapsa va fi redusă cu perioada în care acesta a fost reţinut şi arestat, respectiv din 14 iunie 2008 până în 7 august 2009.

Vasile Voinea, fostul adjunct al lui Vlăsceanu, a fost condamnat pentru luare de mită tot la şase ani de închisoare cu executare, pedeapsa fiind redusă şi în cazul lui, de la 11 ani şi opt luni.

Decizia instanţei supreme este definitivă, condamnaţii urmând să fie încarceraţi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)