Peste 800 de senatori, deputaţi sau aleşi locali cu probleme de integritate se află în vizorul ANI, a dezvăluit şeful instituţiei, Horia Georgescu. Agenţia Naţională de Integritate verifică chiar şi conturi din afara ţării ale câtorva preşedinţi de consilii judeţene. Georgescu a precizat că nu se simte învins de sentinţa din cazul candidaturii lui Mircea Diaconu şi că nu are de gând să îşi dea demisia.
Horia Georgescu a declarat că Mircea Diaconu este în incompatibilitate. Biroul Electoral Central a respins candidatura independentă a acestuia pentru Parlamentul European, în urma unei sesizări ANI. Fostul senator liberal a atacat în instanţă hotărârea BEC, magistraţii Tribunalului Bucureşti admiţându-i contestaţia, pentru ca în final şi Curtea de Apel Bucureşti să decidă că Mircea Diaconu poate candida la alegerile pentru Parlamentul European.
Horia Georgescu a lansat acuzaţii dure la adresa unui trust de presă, criticând totodată Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru că nu ia măsuri.
„O anumită televiziune a manipulat și a dezinformat grav, Antena 3. Manipularea atinge cote alarmante. Vreau să vă spun că după decizia BEC o mașina a trustului Intact m-a urmărit până la domiciliul personal”, a spus Horia Georgescu.
Şeful ANI a precizat că nu se simte învins în ceea ce priveşte cazul Diaconu.
„Noi am gestionat mii de cauze, sunt peste 797 de cazuri de incompatibilitate în care rata de succes a ANI cu decizii definitive de 94%. Nu am să îmi dau demisia și o să continui să susțin munca echipei ANI ca până acum și voi apăra deciziile definitive ale instanțelor”, a mai spus președintele Agenției.
Horia Georgescu a precizat că sunt 108 de deputaţi şi senatori şi 698 de aleşi locali care au probleme ce ţin fie de conflict de interese, fie de incompatibilităţi sau averi nejustificate. Mai mult, Georgescu a dezvăluit că sunt 5 sau 6 preşedinţi de Consilii Judeţene care au probleme cu Agenţia Naţională de Integritate.