CEDO: Interceptările DNA nu încalcă drepturile persoanei urmărite penal

CEDO: Interceptările DNA nu încalcă drepturile persoanei urmărite penal

Interceptarea convorbirilor unui urmărit penal nu reprezintă o încălcare a drepturilor acestuia. Decizia aparține Curții  Europeane a Drepturilor Omului, într-o hotărâre dată în cazul unui doctor român care a fost condamnat pentru că solicitase mită.

Generalul Ștefan Blaj a fost reținut, în 2004, de Parchetul Național Anticorupție după ce complicele său, un locotenent colonel, l-a denunțat ca destinatarul final al unei șpăgi care ar fi facilitat angajarea unei persoane în sistemul medical din penitenciare. Procurorii l-au prins întâi în flagrant pe lococotent colonel și i-au promis o pedeapsă redusă dacă acceptă să-l înregistreze pe ascuns pe medicul militar.

Nemulțumit de condamnarea pe care a primit-o în România, medicul Ștefan Blaj a depus o plângere la CEDO.

Generalul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la viața privată, tocmai pentru că procurorii l-au înregistrat pe ascuns în timp ce discuta cu denunțătorul. În plus, a precizat că nu exista, în 2004, nici o cale în legea românească prin care să conteste intervenția în viața sa privată. În fine, medicul a reclamat că avocatul care l-a reprezentat nu a avut acces la înregistrările realizate în dosar, ci doar la stenograme.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:41 - Mihai Fifor: Nu știu ce ar vrea unii colegi parlamentari de la premier, să încalce legea? Un demnitar nu poate să facă publice secrete de stat sau secrete de serviciu (VIDEO)
21:33 - Catedrala Notre Dame se redeschide, după cinci ani de la încendiu. De când va putea fi din nou vizitată
21:29 - Emil Dimitru (PNL): Marcel Ciolacu face din toată povestea asta un joc în care să-l introducă pe George Simion în turul 2, pentru că altfel nu va câștiga Președinția României (VIDEO)
21:16 - Semne că avem diabet. Expert în psihonutriție: Este o boală care poate fi prevenită și care poate fi controlată odată ce a apărut / Există persoane în pre-diabet (VIDEO)
20:57 - Nicușor Halici (PSD), după acuzațiile făcute de Lasconi: Aș îndemna-o să facă toate diligențele și să prezinte opiniei publice toate probele. Opinia publică poate să greșească atunci când votează, să-și pună ștampila de vot pe niște oameni care nu au ce căuta în nicio funcție publică (VIDEO)
20:53 - Încă doi români decedați în inundațiile din Spania, anunță MAE
20:50 - Incident tragic la Mureș. O femeie a murit într-un accident provocat de nepoata ei, care încerca să o ajute
20:33 - Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila de „populism ieftin” și „iresponsabilitate”, după cazul de la Târgu Jiu (VIDEO)
20:24 - Ce trebuie să știi despre portocale, mandarine sau clementine. Pericolul ascuns în citrice, care te poate băga direct în spital
20:15 - Mai mulți români au rămas fără bani în cont, după ce au încercat să cumpere rovinietă de pe un site clonat