Criza din Ucraina afectează deja economia Rusiei și s-ar putea extinde la nivelul economiei globale, în special în cazul unei perturbări a tranzitului de hidrocarburi, a avertizat, marţi, Fondul Monetar Internaţional (FMI), citat de AFP.
Atât criza politică din Ucraina cât și confruntarea dintre Rusia şi Occident au împins deja Ucraina în recesiune şi au cauzat ieşiri masive de capital din Rusia, de teama impunerii de sancţiuni după decizia Moscovei de a anexa regiunea ucraineană Crimeea.
FMI a înrăutăţit estimarea de creştere economică a Rusiei pentru acest an de la 1,9% la 1,3%, dar a avertizat că impactul ar putea fi şi mai puternic şi s-ar putea extinde în afara spaţiului fost sovietic.
„Ar putea fi înregistrat un impact mai puternic în alte ţări decât cele învecinate Rusiei, dacă tulburările ar cauza un nou val de aversiune faţă de risc pe pieţele financiare sau în cazul unei perturbări a comerţului şi tranzacţiilor financiare din cauza intensificării sancţiunilor şi contramăsurilor Rusiei”, a notat Fondul.
În cazul peturbării producţiei şi transportului de gaze naturale şi petrol, iar într-o măsură mai redusă a producţiei de porumb şi grâu, economia globală ar putea fi afectată semnificativ, a avertizat FMI.
Până în prezent, sancţiunile împotriva Rusiei au vizat mai mulţi oficiali şi politicieni de rang înalt, precum şi banca Rossia.
Amplificarea începând de duminică a tensiunilor în estul Ucrainei a reaprins temerile legate de o nouă intervenţie a Rusiei, precum în cazul Crimeei, situaţie care ar putea determina aplicarea de noi sancţiuni, mai dure, de către Occident.
Noile măsuri ar putea izola sectoare întregi ale economiei Rusiei, cel mai mare producător de petrol din lume şi un important furnizor de gaze naturale pentru Europa.