Dan Voiculescu a fost partener al Securității: Omul de afaceri știa numărul de cont al instituției

Dan Voiculescu a fost partener al Securității: Omul de afaceri știa numărul de cont al instituției

Dan Voiculescu nu a fost doar colaborator al Securităţii, ci şi partener de afaceri al instituţiei, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.

Potrivit datelor de la CNSAS, omul de afaceri, care era reprezentantul la Bucureşti al firmei cipriote Crescent, știa chiar și contul de la BRCE, în care trebuia să vireze comisionul.

Numele lui Dan Voiculescu apare în operaţiunile speciale Alumina, în 1987, şi Elada, 1989, care vizau importul a 250.000 de tone de bauxită. În ambele, Dan Voiculescu a plătit un comision pentru a intermedia contractele cu partenerii din Grecia, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.

„În cadrul supravegherii informative a afacerilor comerciale ale firmei Crescent s-au deţinut date din care rezultă că reprezentantul firmei este dispus să acorde un comision pentru derularea corespunzătoare a afacerii. Prin măsuri combinative, s-a interpus sursa „Dan”, care a reuşit să convingă partenerul străin că, datorită sprijinului acordat, afacerea s-a derulat în bune condiţii. Ca urmare, firma Crescent a depus la BRCE suma de 40.000 de dolari”, se arată într-un raport OVS.

În operaţiunea Alumina, un ofiţer AVS scria că Dan Voiculescu ştia contul de la BRCE. Numele firmei Crescent apare din 30 august 1985 într/un raport privind derularea de operaţiuni valutare speciale.

„Tovarăşul Dan Voiculescu a fost de acord cu transferul unei sume oarecare în contul respectiv. Sursa i-a înmânat pe un bileţel numărul contului, însă Dan Voiculescu a declarat că îl ştie”, a afirmat ofițerul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`