Surse: Duicu se lăuda că poate interveni chiar pe lângă premierul Ponta

Surse: Duicu se lăuda că poate interveni chiar pe lângă premierul Ponta

Președintele Consiliului Județean Adrian Duicu s-ar fi lăudat că poate interveni chiar la premierul Victor Ponta, potrivit unor surse apropiate anchetei și citate de B1 TV.

Duicu susținea că ar putea vorbi chiar cu premierul Ponta pentru ca polițistul de la Mehedinți să poată obține o funcție de conducere la IGPR. De altfel, Duicu vroia să își aducă și soția la București, pentru a obține o funcție în DNA sau în Parchetul General.

Duicu ar fi spus că are relații și cu Petre Tobă, însă deocamdată surse din cadrul IGPR susțin că acesta nu ar fi intervenit niciodată la Petre Tobă.

În interceptări apar conversații dintre Duică și polițist, discuții în care apare apelativul ”șeful cel mare”, cu referire la premierul Victor Ponta.

Duicu a negat această legătură în fața instanței și a spus că era vorba de șeful Cancelariei Primului-Ministru.

Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi pentru corupţie. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`