Preşedintele PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu , a declarat, sâmbătă, că imediat după alegerile europarlamentare trebuie făcută unificarea dreptei pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale.
Din punctul său de vedere, unificarea trebuie să fie între PNL şi PDL, nu cu „partidul domnului Băsescu”. „Dreapta politică trebuie reunificată. Nu poţi să laşi stânga cu un singur partid puternic şi dreapta – fărâmiţată. Or, unificarea dreptei nu se face spărgând PD în patru şi după aceea adunându-l înapoi. Aia nu este unificarea dreptei. Unificarea dreptei este unificând PNL cu PDL. Din momentul acela, o să ai şi un partid de dreapta puternic, mult mai puternic decât PSD, cu peste jumătate din primarii României în interiorul acestui partid, un partid care practic la nivel local poate câştiga orice alegere”, a afirmat Atanasiu.
El a adăugat că dreapta politică are capacitatea să câştige orice tip de alegeri, precizând că pentru a câştiga alegerile prezidenţiale trebuie făcută unificarea dreptei imediat după europarlamentare.
„Dacă ai capacitatea să-ţi desemnezi bine şi candidaţii pentru celelalte alegeri, poţi să ai succes în orice tip de alegere, că e parlamentară, că e prezidenţială. Or, pentru noi, pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, eu personal – că nu am discutat acest lucru în partid şi nu s-a votat în Partidul Naţional Liberal nimic – eu personal consider că trebuie imediat după europarlamentare făcută unificarea dreptei pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. Dar unificarea aceasta, repet, PNL cu PDL, nu alte… nu cu partidul domnului Băsescu. Partidul domnului Băsescu să-şi continue joaca cu domnul Ponta şi înjurăturile unul la adresa altuia pentru a se sprijini electoral unul pe altul. Văd că Ponta consideră că câştigă voturi înjurându-l pe Băsescu şi Băsescu câştigă voturi înjurând pe Ponta, ei fiind, de fapt, înţeleşi”, a susţinut Atanasiu, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă unificarea dreptei ar trebui făcută prin absorţia PDL de către PNL, Atanasiu a răspuns că nu trebuie o absorbţie, ci o fuziune a celor două partide.
„Nu o absorbţie, fuziune. Fuziune înseamnă să fim parteneri egali, dar fuziunea dreptei nu se face în afara PNL, fiind singurul partid istoric şi consacrat de dreapta”, a conchis liderul PNL Alba.