Andrei Andronie şi George Barbu, condamnaţi la pedepse cu închisoarea în dosarul privind accidentul din 2011, de pe Calea Floreasca, au fost obligaţi de Judecătoria Sectorului 1 să plătească daune morale de 490.000 euro celor opt părţi civile din dosar.
Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat, vineri, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pe Andrei Andronie, autorul accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist şi o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite.
Petruţ George Barbu a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă, informează Mediafax.
Instanţa a admis în parte acţiunile civile formulate de Corneliu Micu, Emilia Micu, Ianula Sofia Grama Micu, Luana Ramona Neamţu, Maitner Eugen Micu, Janina Ştefania Dincă, Marcela Nistor şi George Ciprian Nistor şi i-a obligat în solidar pe cei doi inculpaţi la plata unor daune materiale şi morale, reţinând culpa lui Andronie de 90 la sută la producerea accidentului şi a lui Barbu de 10 la sută.
Astfel, potrivit deciziei instanţei, Andronie şi Barbu trebuie să plătească celor opt părţi civile, în total, daune morale de 490.000 de euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, şi daune materiale de 63.635 de lei.