Zimbrăria Neagra, de la Bucșani, județul Dâmbovița, a devenit neîncăpătoare pentru cele 49 de exemplare, care trăiesc într-un țarc de 163 de hectare.
Romsilva îşi propune să găsească soluţii pentru ca unele grădini zoologice să poată prelua exemplare din cadrul rezervaţiilor, scrie Mediafax.
Reprezentanţii Regiei spun că, deşi întreţinerea zimbrului în parcuri sau rezervaţii nu este o treabă uşoară sau ieftină, Romsilva vrea ca această specie să existe în continuare în habitatele din ţara noastră.
Astfel, pentru fiecare dintre cele 95 de exemplare deţinute în toată ţara, Romsilva plăteşte câte 1700 de euro, pe an.
Rezervaţia de la Bucşani este locul în care, în urmă cu peste 30 de ani, au fost aduşi câţiva zimbri, din Polonia şi din Argeş şi Haţeg, unde zimbrul a fost reintrodus în ţară din 1958, după ce timp de un secol şi jumătate nu s-a mai regăsit în fauna din România.