În anul 2013 s-a înregistrat cel mai mare volum de activitate din istoria justiţiei, la nivelul instanţelor fiind înregistrat „un record absolut”, rezultă din Raportul privind starea justiţiei pe 2013, publicat pe site-ul CSM.
Conform documentului citat, volumul total de activitate înregistrat la nivelul instanţelor judecătoreşti în 2013, cu excepţia instanţelor militare, a fost de 3.337.426 de dosare, ceea ce corespunde unei creşteri cu 0,05 la sută faţă de anul 2012.
„Spre deosebire însă de anii anteriori, schemele instanţelor au fost suplimentate cu 150 de posturi de judecător, reprezentând o majorare cu 3,3 la sută a schemelor de personal”, se arată în raportul citat.
Cu toate că şi numărul cauzelor soluţionate la nivel naţional a crescut cu 52.454 în 2013 faţă de anul anterior, numărul dosarelor nesoluţionate, rămase în stoc la sfârşitul anului trecut s-a majorat cu 190.845 de cauze, ceea ce corespunde unei creşteri cu 21,67 la sută, precizează sursa citată.
Referitor la volumul total al dosarelor penale de la nivelul parchetelor, în anul 2013 acesta a ajuns la 1.826.427, în creştere cu 4,11 la sută comparativ cu anul precedent.
Raportul urmează să fie prezentat în ședința de joi a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.