Biroul Electoral Central a respins miercuri candidatura lui Corneliu Vadim Tudor la alegerile europarlamentare.
„În ritmul ăsta nu va mai candida nimeni, pentru că sunt greșeli omenești. E o rușine ce se întâmplă. Asistați la îmcă o ofensivă a lui Ponta de a-și elimina adversarii. Dacă ei cred că pot ține în lanțuri un om ca mine, se înșeală. Toate partidele și listele au așa zise nereguli. Nu poți să te încadrezi în Patul lui Procust, cum vor ei”, a explicat Vadim Tudor, într-o conferință de presă.
Tot miercuri, BEC a decis că fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu nu va putea candida la alegerile europarlamentare, acesta având o decizie de incompatibilitate de la ANI.
În ceea ce-l privește pe Mircea Diaconu, acesta a spus: „El a nimerit în războiul dintre două tabere și e respins. E dreptul lui constituțional de a alege și a fi ales”.
Vadim Tudor a precizat că așteaptă motivarea Biroului pentru a contesta decizia.