PNL depune moţiune de cenzură dacă până la 1 mai nu se iau măsuri privind CAS şi profitul reinvestit

PNL depune moţiune de cenzură dacă până la 1 mai nu se iau măsuri privind CAS şi profitul reinvestit
Foto: agerpres.ro

PNL a anunțat că va iniția demersurile pentru depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta 3 dacă până la data de 1 mai nu va introduce măsurile de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale și de eliminare a impozitului pe profitul reinvestit.

„De introducerea acestor măsuri depinde introducerea moţiunii de cenzură. Suntem decişi ca, dacă Guvernul Ponta minte în continuare şi nu introduce aceste măsuri cel târziu până la 1 mai, cu termen de intrare în vigoare a scăderii CAS cu cinci punctre procentuale şi renunţarea la profitul reinvest de la 1 iulie, PNL va iniţia demersurile pentru moţiunea de cenzură”, a precizat liderului deputaţilor PNL, George Scutaru, pentru Mediafax.

Acesta a precizat că moțiunea de cenzură va fi introdusă în această sesiune parlamentară în cazul în care Guvernul nu își va îndeplini angajamentele asumate de Guvern în privința celor două măsuri de reducere a fiscalității.

Scutaru a spus că moţiunea de cenzură este un act politic de care opoziţia beneficiază pentru a provoca o dezbatere parlamentară şi pentru a cenzura astfel politicile Guvernului.

„Grupul parlamentar liberal nu va vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta. Mă refer la OUG 102/2013 care prevede intrarea în vigoare a accizei majorate cu 7 eurocenţi pentru combustibil, dar şi la OUG 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei pe combustibil de la 1 aprilie, de astăzi. Facem acest anunţ deoarece proiectul de lege pentru aprobarea acestei Ordonanţe 111/2013 se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor”, a mai spus Scutaru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină