Medici şi farmacişti, ridicaţi de procurorii DIICOT, pentru decontarea de reţete fictive

Medici şi farmacişti, ridicaţi de procurorii DIICOT, pentru decontarea de reţete fictive

Paisprezece medici şi administratori de farmacii au fost ridicaţi, luni, la capătul a 29 de percheziţii făcute de poliţiştii şi jandarmii maramureşeni, într-un dosar de decontare a unor reţete medicale fictive.

„Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat 29 de percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale care ar fi obţinut însemnate beneficii materiale, prin decontarea unor reţete medicale fictive”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.

Polițiștii au descins la 29 de adrese din orașele Baia Mare, Târgu Mureș, Oradea și Otopeni, în urma cărora au fost ridicate și duse la audieri 14 persoane, majoritatea medici și administratori ai unor farmacii, potrivit Mediafax.

Aceștia sunt acuzați că ar fi constituit o grupare care, prin frauda informatică, înșelăciune, fals în acte și fals informatic, ar fi înșelat, cu ajutorul unor firme fantomă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu o sumă mare de bani, prin decontarea de reţete false.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`