Cererea de contopire a pedepselor lui Adrian Năstase pe care le-a primit în dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian” se va judeca pe data de 28 aprilie.
Magistrații de la Tribunalul București vor trimite o adresă către președintele Înaltei Curți prin care vor cere explicații legate de întârzierea motivării în dosarul Zambaccian.
Termenul stabilit de Tribunalul Bucureşti este al treilea în acest proces, ultimele două au fost amânate deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) nu a motivat încă decizia prin care l-a condamnat pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare în dosarul „Zambaccian”.
Fostul premier a fost susţinut şi luni dimineață în instanţă de fiul cei mare, Andrei. Fostul premier a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Zambaccian.
„Va depinde foarte mult de ce se întâmplă astăzi, sperăm ca undeva în vară să fim acasă. Da, o plângere la CEDO a fost făcută și așteptăm să vedem cum ne răspund. Eu cred că dacă lucrurile vor decurge nomal, motivarea va ieși în termenul prevăzut. Acum tatăl meu scrie o lucrare științifică destul de interesată, dar, bineînțeles cum o vom termina, o vom aduce și o veți vedea”, a spus Andrei Năstase la Tribunalul București.