Partidul Conservator a decis, vineri, la Braşov, în cadrul Biroului Politic al partidului, ca alegereile pentru conducerea formaţiunii să fie organizate în 26 aprilie.
În cadrul reuniunii urmează să fie stabiliți preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general, iar celelalte funcţii vor fi alese la începutul lunii iunie, informează Mediafax.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că decizia cea mai importantă care s-a luat în cadrul Biroului Politic se referă la convocarea membrilor partidului în 26 aprilie, la Bucureşti, pentru alegerea conducerii formaţiunii – preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general, urmând ca celelalte funcţii – vicepreşedinte şi secretar executiv – să fie stabilite la începutul lunii iunie, când se va întruni Consiliul Naţional.
Daniel Constantin a precizat că va candida pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.
El a mai spus că 15 aprilie este termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru cele trei funcţii, respectiv preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general. Tot până atunci pot fi depuse şi modificările la statut.
Liderul PC a mai spus că este foarte posibil să se facă un schimb cu PSD sau UNPR, iar PC să candideze pe un loc la Senat şi nu la Camera Deputaţilor.