Dan Voiculescu: USL s-a rupt când Antonescu și-a dat seama că nu va fi candidatul la prezidențiale. Mirosul puterii schimbă destine

Dan Voiculescu: USL s-a rupt când Antonescu și-a dat seama că nu va fi candidatul la prezidențiale. Mirosul puterii schimbă destine

Motivul real al ruperii Uniunii Social Liberale constă în faptul că președintele PNL, Crin Antonescu, și-a dat seama că nu va fi susținut la alegerile prezidențiale, susţine Dan Voiculescu.

„Crin Antonescu a observat la un moment dat că este foarte greu să fie candidatul USL la prezidențiale. (…) Dacă Crin Antonescu era sigur că va fi candidatul USL la prezidențiale, Uniunea ar fi și astăzi. Iată că din cauza unor ambiții ale unui om, ale unui individ, ca noi toți de altfel… nu știu dacă Crin Antonescu este mult mai cult, mult mai frumos, mult mai corect. Cred că e un om normal. Deci un om normal a reușit să destabilizeze o construcție politică care ar fi ușurat mult situația politică din România”, a spus Voiculescu, miercuri, cu ocazia lansării cărții sale „Uniunea Social Liberală — Ideea care l-a îngenuncheat pe Băsescu Traian”.

Acesta crede că atitudinea președintelui liberal față de electoratul PSD și PC a fost una ”arogantă”, dar nu suficient de puternică pentru ca USL să se rupă, scrie Agerpres.

”Niciodată nu m-am gândt, niciun moment, că USL se va destrăma. Nu erau motive. După ce am terminat cartea, m-am gândit care a fost motivul real al ruperii USL. După mine, este această nenorocită dorință de putere. Numai mirosul puterii, ca să nu mai spun pârghiile puterii, schimbă destine și amenință fibra unei țări”, a subliniat Dan Voiculescu.  

Urmăriți B1TV.ro și pe
`