Scandal în Parlament: Ludovic Orban, contre cu Valeriu Zgonea

Scandal în Parlament: Ludovic Orban, contre cu Valeriu Zgonea

Plenul Camerei Deputaților a fost marți dimineață locul de desfășurare a unui conflict între deputatul PNL Ludovic Orban și președintele Camerei, Valeriu Zgonea, pe tema Legii de primă intabulare a terenurilor agricole și forestiere.

Ludovic Orban i-a cerut lui Valeriu Zgonea să-l sancționeze pe președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, pentru că a ascuns raportul unei comisii permanente și a împiedicat plenul să discute despre această temă.

„Acest proiect de lege a fost votat de Senat. De trei luni de zile președindele comisiei juridice nu a înaintat raportul către plenul Camerei pentru ca plenul să ia în dezbatere și să adopte acest proiect de primă intabulare a terenurilor agricole. Am solicitat introducerea pe ordinea de zi, am prezentat documentele care atestă existența acestui raport. Valeriu Zgonea mi-a tăiat microfonul, apoi a încercat să mă pună la punct, dar nu asta mă deranjează”, a explicat Orban pentru B1 TV.

Acesta a mai spus că a cerut sancționarea lui Bogdan Ciucă, cel care a fost și autorul Legii aministiei.

„Am cerut sancționarea lui pentru că a ascuns raportul și a împiedicat dezbaterea lui, producând grave prejudicii  deținătorilor de terenuri agricole. Acești proprietari de terenuri care nu au resurse pentru a face cartea funciară nu pot să intre cu acte în regulă în proprietatea terenurilor”, a mai spus Orban.

Proiectul de lege prevede ca expertizele necesare intabulării pentru terenurile şi pădurile din mediul rural să fie plătite cu ajutorul fondurilor europene, respectiv exerciţiul financiar 2014-2020, în timp ce expertizele pentru terenurile şi pădurile de pe raza teritorială urbană să fie plătite în baza unui parteneriat public-privat, în cuantum de 400 lei/proprietate.

Citeste mai mult: adev.ro/mwki4j

Scandal în Parlament, între Ludovic Orban și Valeriu Zgonea

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)