Statele Unite, în incapacitate de plată? Washington-ul ar putea provoca o nouă criză economică

Statele Unite, în incapacitate de plată? Washington-ul ar putea provoca o nouă criză economică

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a declarat că se va întâlni în fiecare zi cu membrii Congresului, astfel încât intrarea în incapacitate de plată să fie evitată.

Riscurile pe care un asemenea eveniment le-ar presupune sunt însă uriaşe, spun specialiştii economici. Un eşec al negocierilor ar putea readuce Statele Unite în recesiune, ar provoca un şoc pe pieţele financiare şi ar pune în pericol statutul dolarului de principală monedă folosită la nivel mondial.

Iniţiativa preşedintelui Obama este de a reduce cu aproximativ 4.000 de miliarde de dolari deficitul bugetar, în decurs de zece ani, lucru cu care republicanii nu sunt de acord.

Planul ar majora taxele, spre nemulţumirea opozanţilor preşedintelui, şi ar reforma programe considerate sacre, precum cele de asistenţă medicală. Nici democraţii nu privesc însă cu ochi buni planul lui Obama. Programul prevede reducerea cheltuielilor guvernamentale, ceea ce îi îngrijorează pe cei din tabăra democrată.

Guvernul american a atins, pe 16 mai, limita maximă a îndatorării, de peste 14.000 de miliarde de dolari. Trezoreria a autorizat atunci măsuri extraordinare, care permit Guvernului să se împrumute, însă doar până pe 2 august.

După acest termen, Guvernul nu va mai avea dreptul să se împrumute şi nu îşi va mai putea onora obligaţiile, inclusiv plata  datoriilor.

Statele Unite, aproape de incapacitatea de plată

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină