Trei grupări islamiste rebele, inclusiv Frontul Al-Nusra, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, sunt implicate în intense confruntări armate cu armata siriană, la un punct vamal dintre Siria şi Turcia, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.
„Frontul Al-Nusra, Sham al-Islam şi Ansar al-Sham participă la confruntări în zona punctului vamal Kasab, la frontiera dintre Siria şi Turcia, în provincia Lattaquia”, declară Rami Abdel Rahman, directorul OSDO.
Televiziunea publică siriană a confirmat existenţa confruntărilor, afirmând că armata siriană „luptă cu terorişti care încearcă să se infiltreze din Turcia”.
În schimburile de focuri, 17 insurgenți au murit.
Începând din martie 2011, Siria se confruntă cu revolte reprimate violent şi confruntări armate între militanţii opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este estimat la aproximativ 140.000 de morţi.