Barack Obama anunţă noi sancţiuni vizând oficiali ruşi şi o bancă rusească

Barack Obama anunţă noi sancţiuni vizând oficiali ruşi şi o bancă rusească

Preşedintele american Barack Obama a anunţat joi noi sancţiuni vizând alţi oficiali ruşi şi o bancă rusească, drept represalii faţă de alipirea Crimeei la Rusia.

Obama a amenințat Moscova că Statele Unite vor viza „sectoare-cheie” ale economiei ruse, scrie AFP.

Într-o scurtă intervenţie la Casa Albă, consacrată situaţiei din Ucraina, președinteel SUA a insistat asupra faptului că susţinerea Statelor Unite faţă de aliaţii lor din cadrul NATO este „de nezdruncinat”.

Secretarul de Stat american John Kerry a declarat joi că intenţionează să îl întâlnească pe omologul său rus Serghei Lavrov săptămâna viitoare, în Europa, în cursul unei reuniuni internaţionale, la Haga.

Întrebat de către un jurnalist despre criza din Crimeea, Kerry a răspuns că el „crede că se va întâlni cu ministrul de Externe al Rusiei în cadrul reuniunii de la Haga”, unde se desfăşoară, luni, un Summit privind Securitatea Nucleară.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`