Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, va fi cercetat sub control judiciar, iar şeful Regiei de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, în arest preventiv, a decis, joi, Tribunalul Bucureşti.
Judecătorii nu au admis cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile a procurorilor DNA.
”S-a făcut dreptate, în sfârșit, vizavi de această măsură abuzivă pe care a luat-o DNA București, aceea de a mă percheziționa cu mascații de ieri dimineață, de a îmi da mandat cu sirene de aducere la București, de a-mi da mandat de reținere 24 de ore. Toată procedura era pregătită. S-a admis recursul meu, judecătorul m-a ascultat și m-a audiat timp de aproape 3 ore și jumătate. Am adus toate argumentele și contraargumentele, dovezile. Judecătorul, spre lauda justiției române, a avut puterea să nu accepte prelungirea termenului”, a declarat Constantinescu la ieșirea de la DNA.
”Nu i-aș dori nimănui să treacă prin ce am trecut eu, mai ales că ce mi s-a întâmplat a fost pe nedrept, eu nu reprezint un pericol social, eu reprezint cetățenii. Nu se poate să mă pună ca pe un animal, să mă ducă cu sirenele, cu mascații. Abia seara am aflat care sunt așa zisele abuzuri în serviciu.”, a mai spus acesta.
Constantinescu a fost reținut miercuri seară, fiind urmărit penal pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu contra interesului public și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Din rechizitoriul DNA reiese că în perioada 2011 – 2013, „Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia auditorilor Curţii de Conturi documentele şi informaţiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a 3 controale incluse în programul de activitate al acestei instituții.
Totodată, „a fost creat un folos necuvenit Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, constând în faptul că activitatea sa a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei. Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului și care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA”, se mai precizează în document.
În plus, „în perioada 2007-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 12 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale, prin aceste acțiuni producând un prejudiciu de aproximativ 30.000.000 euro”, mai informează DNA.