New York: Cel puțin șapte persoane au murit, iar alte 68 au fost rănite după ce două clădiri s-au prăbușit

New York: Cel puțin șapte persoane au murit, iar alte 68 au fost rănite după ce două clădiri s-au prăbușit
Foto: rt.com

Cel puțin șapte persoane au murit, iar alte 68 au fost rănite după ce două clădiri s-au prăbușit, miercuri, la New York în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaze, informează AFP.

La peste 24 de ore de la explozia produsă în Manhattan, echipele de salvare caută în continuare printre dărâmături persoanele dispărute.

Poliţia din New York a declarat joi că bilanţul este de „patru femei şi trei bărbaţi decedaţi şi 68 de răniţi”.

Rămâne totuşi un „număr nedefinit de persoane dispărute”.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la prânz, primarul oraşului, Bill de Blasio, a confirmat că „şapte persoane şi-au pierdut viaţa”.

„Există încă lucruri pe care nu le ştim, există încă persoane dispărute”, a subliniat el.

Potrivit autorităţilor locale, identităţile a trei victime decedate au fost date publicităţii, celelalte aşteptând autorizaţiile familiilor: Griselde Camacho, 44 de ani, Carmen Tanco, 67 de ani şi Rosaura Hernandez, 22 de ani. Aceste trei femei sunt de origine hispanică.

„Ştim că sunt în continuare mexicani dispăruţi. Este posibil să mai fie mexicani şi printre victime”, a declarat un purtător de cuvânt al consulatului Mexicului la New York, Carlos Gerardo Izzo, confirmând că două dintre femeile decedate sunt mexicane.

Explozia a avut loc miercuri, la ora locală 09:30 (15:30, ora României).

Primarul Bill de Blasio a declarat că „singurul semn privind riscul unei explozii a fost semnalat cu 15 minute înainte de incident”, când furnizorul local, Con Edison, a fost anunţat în legătură cu o scurgere de gaze.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`