Antonescu: Nu este exclusă o candidatură a lui Iohannis la prezidențiale

Antonescu: Nu este exclusă o candidatură a lui Iohannis la prezidențiale

O candidatură la Președinție a lui Klaus Iohannis nu a fost luată în calcul de liberali, dar nu ar fi exclusă în condițiile în care acesta va fi un favorit în intențiile de vot, spune Crin Antonescu.

„Evident că, dacă s-ar lua o asemenea decizie în partid, nu aş avea decât să o respect. Dar sunt foarte multe elemente care fac – să nu zicem imposibil – dar foarte puţin probabilă o asemenea variantă. Unu, nici eu, nici Klaus Iohannis, nici noi în PNL în general nu confundăm ceea ce de un an de zile s-a practicat, şi anume scorul de încredere al cuiva cu intenţia de vot, la o adică, la prezidenţiale. Klaus Iohannis are una dintre cele mai mari cote de încredere, în continuare cota lui, cel puţin pe cercetările noastre a sporit uşor, nu a fost afectată de conflictul cumva şi în jurul prezenţei lui în Guvern, care a dus la obştescul sfârşit al USL. Dar nu ştim care ar fi intenţia de vot pentru Klaus Iohannis candidat la Preşedinţie, Klaus Iohannis nu are chestiunea asta în agendă”, a declarat Antonescu în cadrul unui interviu pentru Adevărul

Șeful PNL nu exclude un astfel de scenariu, în cazul în care Iohannis va fi un favorit al românilor în intențiile de vot.

„Sigur că, dacă ajungem în situaţia în care suntem în pregătirea prezidenţialelor şi vedem că în intenţie de vot la Preşedinţie Klaus Iohannis are în mod clar, semnificativ mai mult decât mine, sigur că orice partid se gândeşte şi eu primul, ca preşedinte de partid mă gândesc: hai să mergem cu cel care are mai multe şanse. (…) Nu e deloc scopul vieţii mele, nici măcar scopul vieţii mele politice Preşedinţia cu orice preţ”, a mai spus preşedintele PNL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`