Ministerul Educației pregătește Codul Etic al profesorilor: Aceștia nu vor mai putea primi bani sau cadouri de la elevi

Ministerul Educației pregătește Codul Etic al profesorilor: Aceștia nu vor mai putea primi bani sau cadouri de la elevi

Șpaga din învățământ ar putea deveni istorie! Proiectul Codului Etic elaborat de Ministerul Educației vine cu reguli stricte pentru dascăli.

Aceștia nu vor mai putea primi bani sau cadouri de la copii și părinți și nici nu vor mai putea să facă meditații contracost cu proprii elevi.

O parte dintre aceste măsuri sunt privite cu scepticism. Atât de părinţi, cât şi de sindicaliştii din învăţământ.

Aceștia  spun că este necesar şi un cod etic pentru părinţi, astfel încât să fie si ei sancţionaţi dacă încearcă să cumpere bunăvoinţa dascălilor.

Codul de etică pentru învățămâtul preuniversitar, care a zăcut ani de zile în sertarele Ministerului Educației, este la un pas de finalizare. Potrivit documentului, cadrele didactice vor trebui să respecte reguri stricte.

Părinţii spun că protoculul pentru dascăli trebuie să intre în responsabilitatea Ministerului Educaţiei.

„Să nu uităm că perioada examenelor este toridă şi este de bun augur să avem un pahar de apă pentru cadrul didactic, cât şi pentru copil, ori şcoala trebuie să fie pregătită. Mese, ok,  nu sunt de acord”, a spus Mihaela Guna, președintele Asociațiilor de Părinți.

Potrivit Codului Etic, profesorii nu vor mai avea voie nici să își mediteze elevii din școlile la care predau pentru a obține, în schimb, bani, bunuri sau servicii.

În ceea ce priveşte interdicţia profesorilor de a le mai preda propriilor copii şi rudelor apropiate, sindicaliştii se arată nemulţumiţi.

„Asta mi se pare o aberaţie şi nu cred că trebuie să mergem în direcţia asta, este total deplasată. Dacă un cadru didactic este bun , de ce nu poate fi un profesor bun şi pentru propriul copil”, spune Sorin Dragne, președintle FSLI Sector 1.

Proiectul a revenit în atenția autorităților după scandalul izbucnit anul acesta la școala numărul 10 din Capitală, unde învățătoarea Dana Blându le-a cerut părinților bani pentru cadouri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:48 - Ciprian Dobre, despre decizia CCR privind alegerile: „Trebuie să se pronunțe joi, indiferent de discuțiile din CSAT” (VIDEO)
22:38 - A murit Maria Alexandru, una dintre cele mai premiate jucătoare de tenis de masă ale României
22:26 - Un bărbat care falsifica pașapoarte românești a fost reținut la Kiev. Ce sumă cerea pentru document
22:21 - India și Nepal au interzis total platforma TikTok. Platforma a fost criticată pentru modul în care gestionează conținutul politic
22:08 - Mihai Fifor: “Nu cred că s-a sesizat Klaus Iohannis, ci bănuiesc că există o informare care are, totuși, consistență, de vreme ce președintele a convocat CSAT” (VIDEO)
21:59 - Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat pentru a treia oară de agresiune sexuală. Ce s-a decis în cazul lui
21:51 - Kathleen Kavalec, prima reacție după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Este clar că mulți români au votat pentru schimbare”
21:49 - Orașul din România care a intrat în faliment. În urmă cu un deceniu era desemnat cel mai sărac oraș din România
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”